Despre noduli – Noduli pe gât

Apariţia unui nodul într-o anumită parte a corpului, face ca multe persoane să se gândească la cancer. Totuşi, nodulii nu sunt neapărat formaţiuni maligne, o parte dintre ei fiind aproape inofensivi.
Cu toate acestea, trebuie să avem în vedere că orice nodul suspect şi care pare anormal trebuie verificat de către un specialist pentru a stabili dacă e vorba de o afecţiune malignă sau benignă.

La solicitarea dailymail.co.uk, experţii în domeniu, au conceput o listă cu cele mai frecvente tipuri de noduli benigni.

7 PLANTE, prin acţiunea sinergică a celor 7 plante din compoziţie, oferă o alternativă naturistă în tratarea unei mari categorii dintre aceşti noduli.

1. Noduli pe gât

noduli pe gatPe gât pot apărea noduli fibroşi sau chisturi sebacee. Cel mai adesea, nodulii apăruţi pe gât sunt chisturi sebacee. Acestea se formează prin acumularea secreţiei unei glande sebacee, atunci când aceasta este obturată.

Chisturile sebacee nu dor, nu pot deveni maligne şi pot fi îndepărtate chirurgical, cu anestezie locală, mai ales dacă sunt foarte tari. În ambele se poate interveni cu 7 PLANTE.

Un alt fel de nodul, ce apare la nivelul gâtului, este nodulul tiroidian. Acesta reprezintă o creştere anormală la nivelul tiroidei. Nodulul tiroidian este o patologie foarte frecventă, afectând până la 50% din populaţie. Este mai frecvent la femei şi la persoanele în vârstă, dar poate să apară la orice vârstă, atât la femei cât şi la bărbaţi.
Nodulii tiroidieni sunt frecvent întâlniţi, 4-7% dintre adulţi au o astfel de formaţiune palpabilă, iar până la 50-70% dintre ei află de existența lor în urma unei examinări ecografice de înaltă rezoluţie.

Majoritatea nodulilor tiroidieni sunt benigni, adică nu sunt cancer (până la 95%). Rar pot reprezenta un cancer tiroidian (aproximativ 5%). Nodulii benigni pot fi solizi, chistici (adică plini cu lichid) sau micşti (cu conţinut solid şi lichidian).
Un factor de risc bine cunoscut pentru apariţia nodulilor tiroidieni este expunerea la radiaţii din mediu sau iradierea terapeutică anterioară a capului, gâtului sau toracelui (mai ales în copilărie). De asemenea expunerea la iod radioactiv (de exemplu după accidentul de la Cernobil a crescut dramatic numărul de cancere tiroidiene la copiii expuşi). Ar putea fi implicaţi şi unii factori de mediu, lipsă de iod precum şi lipsă de selenium.

Este importantă prezentarea la medic pentru identificarea nodulilor suspecţi de malignitate.

7 PLANTE este indicat în nodulii tiroidieni benigni.

Info